A Grain Of Wheat Ministries
Sfinţit în Totalitate
De David W. Dyer
Avertisment
Acest mesaj nu îţi va gâdila urechile. Mulţi ar putea fi chiar ofensaţi. Acest pamflet nu a fost scris pentru necredincioşi ci pentru creştini, pentru a-i încuraja să ia în serios serviciul pentru Iisus. Consecinţele neascultării şi apatiei sunt mari, însă răsplăţile pentru devotament sunt colosale. Este foarte important să înţelegem că nu este suficient să fim doar născuţi din nou sau umpluţi cu Duhul Sfânt. Dumnezeu cere şi altele de la viaţa noastră. Într-un fel, mă doare sufletul să scriu acest mesaj deoarece pentru unii va părea cam dur, totuşi nu trebuie să ne sustragem de la a prezenta în întregime sfatul lui Dumnezeu doar pentru că unora nu le va plăcea. Acesta este un mesaj pe care creştinii trebuie să-l audă! Trebuie să ne trezim din toropeala pe care ne-a adus-o faptul că ne îngrijim numai de noi înşine şi trebuie să ne pregătim mai serios pentru venirea Sa. Fie ca Dumnezeu să folosească această lucrare pentru a-i motiva pe mulţi pentru El, astfel încât în acea zi să ne putem bucura cu toţii. AMIN.
În ziua de azi, atât între creştini cât şi între necredincioşi, există multe neînţelegeri şi discuţii despre semnificaţia mântuirii. Unii cred că odată ce ai primit mântuirea nu o mai poţi pierde niciodată. Alţii cred că dacă nu te comporţi cum trebuie s-ar putea să-ţi fie luată. Alţii văd mântuirea doar prin faptul de a fi „născut din nou”. Iar alţii cred că o vei primi atunci când vei muri. Cei care au o părere formată despre acest subiect pot avea şi atitudinea că ei deţin singurul „adevăr” despre acest subiect. Totuşi, realitatea este că există puţin adevăr în fiecare dintre afirmaţiile menţionate mai sus. Confuzia creată în cazul acestui subiect important se trage în mare parte de la înţelegerea greşită a semnificaţiei cuvântului „mântuire”. Acest mesaj va încerca să arate cât mai simplu, cu versete, ce înseamnă cu adevărat „mântuirea”.
Cele trei componente ale omului
Pentru a putea discuta în mod inteligent despre „mântuire” este în primul rând necesar să înţelegem ceva despre om – rolul mântuirii. Omul a fost creat de Dumnezeu având în fiinţa sa trei componente. În Geneza 2:7 citim: „Domnul Dumnezeu l-a făcut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă şi omul s-a făcut astfel un suflet viu”. Vedem aici cele trei ingrediente din care este făcut omul: suflarea de viaţă, ţărâna pământului şi sufletul viu. Aceste trei lucruri sunt elementele majore care compun fiinţa umană. Astăzi le numim trup, suflet şi duh. Pavel, în prima sa epistolă către Tesaloniceni, spune: „Dumnezeul păcii să vă sfinţească El însuşi pe deplin; şi duhul vostru, sufletul vostru şi trupul vostru, să fie păzite întregi, fără prihană la venirea Domnului nostru Iisus Hristos”(1 Tesaloniceni 5:23). În acest verset se vede clar că fiinţa umană are trei componente.
În Grădina Edenului omul a decăzut. Acest lucru l-a afectat complet. În trup s-a instaurat moartea. În sufletul său s-a instaurat natura păcătoasă, sufletul său a devenit insensibil şi întunecat. După cum vezi, aceasta l-a lăsat pe om incapabil de a mai lua uşor legătura cu Dumnezeu, a început să păcătuiască împotriva Sa iar apoi să moară. Aceasta înseamnă că omul avea nevoie de o mântuire totală!
Din fericire Dumnezeu are un plan. Deşi omul ar merita să moară din cauza păcatelor sale, Dumnezeu nu-şi doreşte să-l distrugă. El doreşte ca oamenii să fie salvaţi. Planul lui Dumnezeu de mântuire este prezentat prin Fiul Său, Iisus. Prin moartea lui Iisus pe cruce – deoarece El a murit pentru păcatele noastre – noi putem primi iertarea. Prin sângele Său ne curăţăm, iar prin învierea Sa din morţi Iisus ne oferă o viaţă nouă. Pe cât de minunate sunt toate acestea, ele nu sunt decât începutul. Planul lui Dumnezeu nu include doar eliberarea noastră de vinovăţie şi curăţirea noastră de păcat, dar şi o schimbare completă! Dorinţa Lui este să fim eliberaţi complet de păcat dar şi de lucrăturile păcatului în sufletul nostru şi de efectele păcatului asupra trupurilor noastre. Toate consecinţele căderii trebuiesc eliminate. Omul are nevoie de o mântuire totală.
O definiţie
Vom continua acum cu o definiţie a mântuirii. Mântuirea este în întregime lucrarea lui Dumnezeu în om şi pentru om, începând cu curăţirea înfăptuită de El, când noi simţim acea renaştere; apoi continuând cu transformarea sufletului şi sfârşind prin proslăvirea trupului. Aceasta include: izbăvire, justificare, căinţă, regenerare, curăţire, restaurare, purificare, transformare, sfinţire, reînnoire, înviere, proslăvire; iar dacă există vreun alt cuvânt care să descrie lucrarea lui Dumnezeu în om toate ar putea fi incluse sub noţiunea de „mântuire”. Mântuirea este lucrarea completă a lui Dumnezeu în, prin şi pentru om. Mântuirea este un cuvânt mare care include multe.
Această definiţie ar trebui să elimine orice dificultate de interpretare a scripturilor. Cu această înţelegere ne va fi mai uşor să vedem că nu există contradicţii. Tot ce este revelat prin scripturi se potriveşte perfect. În mare parte problema creştinilor în ceea ce priveşte dacă îşi vor pierde sau nu „mântuirea” provine de a o înţelegere greşită a cuvântului. Mulţi văd mântuirea doar ca pe o renaştere. De aceea când citesc versetele care vorbesc despre mântuire în care se vorbeşte că nu am atins încă mântuirea sau că am putea-o pierde (Filipeni 2:12; Evrei 2:2; Matei 10:22 ca să enumerăm câteva dintre ele) ei aplică aceste versete pentru viaţa veşnică. De multe ori aceasta este o greşeală care nu conduce la un raţionament corect. Naşterea din nou (primirea vieţii veşnice) face parte din mântuire însă mântuirea include mult mai multe decât doar renaşterea. Iată de ce ne este de folos în înţelegerea noastră corectă a scripturilor şi în relaţia noastră cu alţi creştini să înţelegem că mântuirea şi regenerarea nu sunt sinonime. Chiar dacă majoritatea creştinilor folosesc cuvântul „mântuire” când se referă la naşterea din nou – şi de aceea încurcă subiectul – nu sunt chiar la fel. Reţinând acest lucru haide-ţi să continuăm.
Mântuirea este...
Mântuirea este garantată pentru cei ce cred. În Biblie citim: „El ne-a mântuit, nu pentru faptele, făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou şi prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt”(Tit 3:5); „Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă”(Efeseni 2:8). Aceasta ne arată că o parte din lucrarea de mântuire a lui Dumnezeu a fost deja realizată. Când Îl primim pe Iisus Hristos ca Domn şi Mântuitor aceasta ne asigură, cel puţin într-o măsură, faptul că am fost mântuiţi. Odată ce am primit acest element al mântuirii (adică regenerarea, renaşterea) nu îl mai putem pierde. În Evrei 13:5 citim: „Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi”. Aceasta este o promisiune sigură de la Dumnezeu, iar noi ştim că El este consecvent şi îşi va împlini promisiunile.
Mântuirea este un proces continuu pentru cei ce cred în Domnul. Biblia afirmă: „Căci, dacă atunci când eram vrăjmaşi, am fost împăcaţi cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Său, cu mult mai mult acum, când suntem împăcaţi cu El, vom fi mântuiţi prin viaţa Lui”(Romani 5:10). „Fiindcă propovăduirea crucii este o nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzării: dar pentru noi, care suntem pe calea mântuirii, este puterea lui Dumnezeu”(1 Corinteni 1:18). „Noi însă nu suntem din aceia care dau înapoi ca să se piardă, ci din aceia care au credinţă pentru mântuirea sufletului”(Evrei 10:39). Aceste versete indică faptul că, deşi există o parte a mântuirii pe care deja am primit-o, mai este şi mult ce trebuie în continuare să căutăm. Şi apostolul Pavel scrie: „Nu că am şi câştigat premiul sau că am şi ajuns desăvârşit; dar alerg înainte, căutând să-l apuc, întrucât şi eu am fost apucat de Hristos Iisus. Fraţilor, eu nu cred că l-am apucat încă; dar fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea şi aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Iisus”(Filipeni 3:12-14).
Dumnezeu doreşte ca noi să fim schimbaţi: în totalitate, complet, pe de-a-ntregul. El doreşte ca vechea fire păcătoasă să fie eliminată complet din noi. Toate efectele căderii din Grădina Edenului trebuiesc invalidate. Acest proces se numeşte transformare şi cere timp. Cere, de asemenea, ca noi să-L urmăm şi să-L ascultăm cu conştiinciozitate pe Domnul pe tot parcursul vieţii noastre. Dacă suntem neglijenţi vom pierde o parte din mântuirea noastră. Este foarte posibil să „pierdem” o parte din mântuirea noastră în felul acesta. Iată de ce trebuie „... [să ducem] până la capăt mântuirea [noastră], cu frică şi cutremur”(Filipeni 2:12). Dacă Îi suntem fideli atunci ne vom fi şi nouă înşine fideli şi vom face munca de transformare care este necesară. El ne va salva „cu desăvârşire”(Evrei 7:25). Noi „... [vom] dobândi, ca sfârşit al credinţei [noastre], mântuirea sufletelor [noastre]”(1 Petru 1:9).
Mântuirea este pentru creştini o speranţă pentru viitor. Noi privim înainte către ziua în care lucrarea de mântuire a lui Dumnezeu va fi încheiată. Noi dorim eliberarea sau proslăvirea trupurilor noastre. Şi ele au nevoie de mântuire. Biblia o enunţă clar când spune: „... şi suspinăm în noi şi aşteptăm înfierea, adică răscumpărarea trupului nostru”(Romani 8:23). Acesta este ultimul pas în planul lui Dumnezeu pentru mântuirea noastră.
După cum poţi vedea, „mântuirea” acoperă multe aspecte. Adevărul ce poate fi prezentat aici este imens. Acest subiect este prea complex pentru o discuţie completă în această lucrare. Este posibil să ne ia mult timp ca să apreciem ceea ce Dumnezeu a făcut, ce va face şi ce face chiar acum în noi. Cu toate acestea vom continua aici cu o discuţie scurtă despre cum lucrează în noi procesul de mântuire.
După cum am menţionat înainte, fiecare fiinţă umană a fost creată cu trei componente majore: trupul, sufletul şi duhul. Deoarece omul a decăzut complet Dumnezeu trebuie să le salveze pe toate trei. Acest proces începe în duhul omului. Ioan 3:6 spune: „... ce este născut din Duh, este duh”. Asta înseamnă că Duhul Sfânt a lui Dumnezeu se uneşte cu duhul omului, ceea ce are drept consecinţă naşterea din nou. Uniunea dintre Duhul lui Dumnezeu şi duhul nostru înseamnă că suntem născuţi din Dumnezeu. Efectul acestui lucru este că duhul omului şi cel a lui Dumnezeu devin una. „Dar cine se lipeşte de Domnul este un singur duh cu El”(1 Corinteni 6:17). Atunci ne este dată din viaţa lui Dumnezeu. Aleluia! Ne-am născut din Duhul! Acum cel puţin o parte din noi este „mântuită”. Aceasta este experienţa sufletească pe care mulţi o numesc „mântuire”. Totuşi ea este doar începutul, primul pas dintr-un proces de o viaţă, pe care Biblia îl numeşte „mântuire”.
Al doilea aspect al fiinţei umane care este influenţat de mântuirea lui Dumnezeu este sufletul, însă vom sări momentan peste acest lucru şi vom vorbi despre trup. Biblia ne învaţă că trupurile noastre vor fi proslăvite(înviate) (2 Corinteni 5:1-3; 1 Corinteni 15:35-58; Romani 8:23,30). Putem privi înainte cu anticipare la acest eveniment grandios şi minunat – atunci când şi trupurile noastre vor fi în cele din urmă „mântuite”! Vor fi răscumpărate şi proslăvite. Atunci vom avea trupuri noi, pregătite pentru noi de Dumnezeu, trupuri cereşti. Aceste trupuri noi nu vor mai cunoaşte boala şi moartea. În cele din urmă efectele căderii vor fi eliminate complet.
Mântuirea sufletului
Acum ajungem la partea cea mai dificilă a acestui proces, mântuirea sufletului. Acest proces cere timp. Deşi unii cred că după ce murim sufletele noastre vor fi preschimbate complet, precum trupurile noastre, scripturile nu susţin această idee. În ceea ce priveşte sufletul nostru, Biblia indică peste tot o schimbare continuă şi nu una imediată (vezi 2 Corinteni 3:18). Învăţătura clară a Bibliei este că sufletele noastre au nevoie de mântuire zilnică. „... iată că acum este ziua mântuirii”(2 Corinteni 6:2). Dumnezeu doreşte să-şi continue procesul de mântuire dacă Îl lăsăm. O putem face urmându-L şi ascultându-L în fiecare zi. Atunci El promite că ne va mântui complet.
Cum se desfăşoară acest proces? Simplu spus este viaţa lui Dumnezeu în noi. După ce Duhul lui Dumnezeu (Duhul vieţii, Romani 8:2) s-a unit cu duhul nostru, El doreşte să se extindă şi în sufletul nostru. El doreşte să cuprindă toată fiinţa noastră. Deoarece Dumnezeu nu îşi impune cu forţa căile Sale, trebuie ca noi să dorim să-L lăsăm. Prima noastră experienţă de mântuire s-a bazat pe alegerea noastră de a crede în Iisus; procesul va continua în acelaşi fel. Trebuie să alegem zilnic, bazându-ne pe o credinţă în Iisus ce se maturizează progresiv şi să permitem Duhului Său acces în toată fiinţa noastră. Asta implică să renunţăm la voinţa noastră şi la căile noastre şi să-I permitem să aibă voinţa Sa şi căile Sale. Înseamnă să-I permitem să-Şi trăiască viaţa prin noi. Trebuie să negăm sufletului nostru o viaţă a sa proprie ca să permitem să trăiască viaţa Sa divină (Matei 16:24). Aceasta este mântuirea continuă.
Când ne refuzăm propriile gânduri, sentimente, reacţii şi dorinţe şi ne supunem lui Dumnezeu prin Duhul Sfânt suntem schimbaţi din interior. Moartea lui Iisus pe cruce şi învierea Sa devin o realitate spirituală. Când renunţăm la propria persoană atunci noua Sa viaţă îi va lua locul. Iar când exprimăm ceva ce ştim că nu poate fi din firea lui Dumnezeu (ură, gelozie, mândrie, mânie, lipsă de iertare, etc) trebuie ca în interiorul nostru să ne întoarcem la Dumnezeu şi să pledăm înaintea Lui să umple acel loc din noi cu persoana Sa. Dumnezeu ne va călăuzi. Noi nu ne putem transforma singuri. El ne va arăta când trebuie să ne refuzăm un anumit gând sau sentiment, iar când suntem cu adevărat deschişi să-I acceptăm sugestia atunci El va înlocui firea noastră cu firea Sa. În felul acesta sufletul nostru este mântuit.
Acest proces de transformare are loc în timp. Pentru a fi mântuit complet de tine însuţi cere ani de conştiinciozitate şi de ascultare a Maestrului. Încet dar sigur, pe măsură ce ne supunem Lui, El ne mântuieşte din interior. Acest proces are loc într-un mod divin şi misterios pe care îl putem simţi însă nu îl putem înţelege în întregime. Constă din înlocuirea vieţii noastre umane, decăzute şi pieritoare cu viaţa Sa sfântă, supranaturală şi eternă. Pe măsură ce acest proces are loc Dumnezeu va începe să se facă văzut în viaţa noastră. El ne va mântui sufletul. Biblia spune: „Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului, şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului”(2 Corinteni 3:18).
Viaţa lui Dumnezeu este eternă. Pe măsură ce o lăsăm să ne satureze şi să ne pătrundă în suflet atunci şi sufletul nostru devine indestructibil. O analogie bună pentru acest proces este pietrificarea. O bucată de lemn în starea sa naturală poate putrezi sau arde. Să presupunem însă că această bucată de lemn cade într-un rău. Sub anumite condiţii propice, încet şi treptat, apa va produce o schimbare. Elementele naturale ale lemnului sunt spălate iar în locul lor se depozitează minerale din apa râului. Din afară lemnul pare la fel însă componenţa sa este diferită. S-a schimbat din lemn în piatră. Tot aşa şi Dumnezeu doreşte să înlocuiască viaţa noastră firească cu viaţa Sa divină (Efeseni 5:26). Atunci noi vom fi „conservaţi”. Din afară putem apărea la fel însă substanţa noastră interioară s-a schimbat. „Comoara aceasta o purtăm în nişte vase de lut, pentru ca această putere nemaipomenită să fie de la Dumnezeu şi nu de la noi”(2 Corinteni 4:7). Aceasta este mântuirea adevărată a sufletului, atunci când viaţa şi natura noastră sunt înlocuite cu ale Sale.
Un adevăr mai puţin popular
Acum se ridică întrebarea: „Ce se întâmplă cu acea parte din sufletul credinciosului care rămâne nemântuită?” Mi-e teamă că multor creştini nu le va place răspunsul. Oricine este căldicel, cu jumătate de inimă şi nesincer în relaţia cu Dumnezeu va fi cu siguranţă ofensat. Fără îndoială că mulţi dintre cei care trăiesc doar pentru ei înşişi şi pentru plăcerile lor vor respinge acest răspuns şi vor găsi o cale pentru a nega adevărul. Totuşi răspunsul este acelaşi: ei vor fi pierduţi! Cuvintele lui Iisus sunt clare: „Pentru că oricine va vrea să-şi scape viaţa, o va pierde”(Matei 16:25). Aşa este. Dacă ne păstrăm viaţa sufletului nostru şi nu o punem deoparte zilnic pentru Iisus atunci o vom pierde!
Contrar credinţei larg acceptate acest verset nu se referă la necredincioşi, că îşi vor pierde viaţa veşnică. Faptul că acest pasaj este despre creştini este evident din context. Iisus nu vorbea mulţimilor ci ucenicilor Săi. El nu vorbeşte despre necredincioşi ci despre credincioşi, despre cum trebuie să se refuze pe sine şi să-l urmeze pe El (versetul 24). Acelaşi lucru este adevărat şi despre alte pasaje care spun în esenţă acelaşi lucru (Matei 10:39; Luca 9:24, 17:33; Ioan 12:25). A primi viaţa veşnică nu depinde de faptele noastre (cum ar fi a renunţa la fiinţa noastră decăzută) ci de a avea credinţă. Dumnezeu nu le cere necredincioşilor să renunţe, ci doar să creadă. Din păcate este mult mai uşor pentru un om să primească viaţa veşnică iar apoi să nu mai facă nici un alt pas de a-L urma pe Hristos.
Biblia ne învaţă că într-o bună zi vom sta înaintea lui Dumnezeu (Romani 14:10; 2 Corinteni 5:10) şi că Dumnezeul nostru este un foc nimicitor (Evrei 12:29). Dacă, atunci când ne înfăţişăm înaintea Sa, firea noastră încă este egoistă, rea şi netransformată, nu va trece testul. Nimic din vechea fire nu va rezista etern în prezenţa lui Dumnezeu. Tot ce este firesc în om va arde. Doar ceea ce e saturat cu natura Sa Divină va rezista în prezenţa Sa (Evrei 12:14). Vedem aşa că partea fiinţei noastre unde nu-L lăsăm pe Iisus Hristos să o salveze va fi pierdută! Asta explică de ce apostolul Pavel se ruga cu înfocare ca credincioşii să fie păstraţi „pe deplin”(1 Tesaloniceni 5:23).
Următoarea întrebare pe care mulţi o pun este despre cum poate o asemenea judecată să afecteze implicarea credinciosului, sau cum se vor deosebi credincioşii unii de alţii în eternitate. Deşi scripturile nu ne dau un răspuns detaliat, diferenţa pare să constea în maturitate. Există mai multe pasaje (Efeseni 4:15; 1 Petru 2:2; 2 Petru 3:18; 1 Ioan 2:12-14) care vorbesc despre a creşte în Domnul, sau despre diferite stadii de creştere. Poate că cei care astăzi nu sunt conştiincioşi vor fi ca nişte bebeluşi spiritual şi astfel vor fi limitaţi în capacitatea de a se bucura de Dumnezeu şi de a avea o trăire cu El. Cei care sunt silitori astăzi şi se maturizează vor avea fără îndoială o răsplată mai mare. Aptitudinile sufletului care astăzi le avem prin transformare divină mâine ne vor sta la dispoziţie ca să ne bucurăm de Tatăl şi de ce are El pregătit pentru noi.
Vedem deci că subiectul mântuirii este imens iar implicaţiile ne pun pe gânduri. Ceea ce am primit este etern însă ceea ce nu am primit încă poate fi de asemenea şi „pierdut” cu uşurinţă. Mântuirea completă a oricărui credincios este o chestiune crucială şi toţi ar trebui să o luăm în serios. Toţi avem nevoie de mântuire, în interior şi în exterior – mântuire completă. Din fericire mântuirea lui Dumnezeu este gratuită. Este tot timpul la dispoziţia oricui. Nimeni care Îl caută cu adevărat pe Dumnezeu nu va fi lăsat de ruşine în nici un fel. Deschide-ţi astăzi inima pentru El! Lasă-L să intre şi să-Şi realizeze lucrarea în tine. Aceasta este plăcerea Sa şi te va bucura şi pe tine.
„Sunt încredinţat că Acela care a început în voi această bună lucrare, o va isprăvi până în ziua lui Iisus Hristos”(Filipeni 1:6).
